Ponta: Până în iunie 2013 să modificăm Constituția, iar în 2014 să organizăm alegeri regionale

Ponta: Până în iunie 2013 să modificăm Constituția, iar în 2014 să organizăm alegeri regionale
Publicat: 20/11/2012, 22:58
Actualizat: 30/03/2019, 13:37

USL vrea să modifice Constituția până în iunie 2013, reglementând inclusiv atribuțiile președintelui și posibilitatea schimbării în Parlament a deciziilor Curții Constituționale, iar în 2014 să organizeze alegeri regionale pentru regiuni de dezvoltare, păstrând județele actuale,spune premierul Ponta

El a arătat că în noua Constituție va fi propus ca președintele să fie ales tot prin vot direct, dar să nu mai aibă posibilitatea de a nominaliza pe oricine dorește n funcția de prim-ministru, ci să țină cont de propunerea formațiunii cu cel mai mare număr de mandate în Parlament. În noua Constituție va fi totodată clarificat când și în cel fel președintele poate interveni în activitatea Guvernului.

„Trebuie de asemenea să stabilim faptul că la Curtea Constituțională poți să pui oameni cu o anumită pregătire de minim 18 ani judecător sau magistrat și că, eventual, deciziile luate de Curtea Constituțională pot fi în Parlament cu două treimi schimbate”, a spus Ponta la Realitatea TV.

Șeful Guvernului a arătat că și serviciile de informații trebuie să funcționeze, nu doar formal, sub control parlamentar, pentru a fi asigurată transparența.

Potrivit premierului, USL este dispusă să discute inclusiv cu PDL și UDMR despre modificarea Constituției.

El a adăugat însă că nu crede că președintele Traian Băsescu își va respecta promisiunea de a demisiona din funcție ca urmare a modificării Constituției prin înființarea unui Parlament unicameral.

În privința regiunilor de dezvoltare, premierul a arătat că în 2014 trebuie organizate alegeri regionale, odată cu alegerile pentru Parlamentul European, pentru crearea unor regiuni de dezvoltare, bazat pe actuala structură, care să aibă principalele atribuții în gestionarea fondurilor UE.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Vremea se schimbă de la o săptămână la alta! Prognoza anunțată de ANM
×